Topul joburilor la care nu ți se cere experiență anterioară

Poate cea mai mare frică a studenților sau a proaspeților absolvenți este că nu-și vor găsi un loc decent de muncă, frică promovată și de cerințele uneori exagerate ale angajatorilor. Principala problemă a celor care n-au intrat încă în câmpul muncii nu este că nu știu la ce să se aștepte, ci faptul că la capitolul experiență în CV pur și simplu nu au ce să treacă, exceptând desigur câteva activități voluntare. 

Din fericire, există și poziții entry level și angajatori care înțeleg că oricine trebuie să înceapă de undeva. Chiar dacă nu vei ieși la pensie din jobul respectiv, o perioadă relativ scurtă în câmpul muncii va rezolva problema lipsei de experiență. Și, cine știe, dacă totul merge bine, s-ar putea chiar să te alegi cu o carieră în domeniul respectiv. Iată la ce joburi poți aplica, chiar dacă n-ai mai lucrat nici măcar o zi. 

Agent de call center 

Activitatea unui agent de call center presupune mai mult decât să vorbești cu diverse persoane toată ziua la telefon. În funcție de specificul jobului, fie relații cu clienții, fie customer care, atribuțiile tale vor fi ușor diferite. Dacă vorbim de prima, munca de zi cu zi se va rezuma la răspunderea la întrebările clienților și rezolvarea problemelor acestora, evident în urma unui training în acest sens. 

Customer care-ul se referă la munca pentru și în beneficiul anumitor companii, nu direct cu clientul. În acest caz va fi preferată și o oarecare experiență în call center, dar în majoritatea cazurilor poți aplica cu succes și dacă ai o diplomă de liceu și abilitățile relevante. Principiul de selecție pentru această meserie va consta în limbile străine cunoscute și nivelul la care le vorbești/scrii, dar și în abilitățile de comunicare dovedite în cadrul interviului. 

Model de videochat 

De multe ori în industria de videochat este de preferat ca un model să nu aibă experiență, acesta fiind mai ușor de pregătit în conformitate cu cerințele studioului în care se angajează. Contrar opiniei publice, această meserie nu se referă strict la nuditate, ci implică dialogul și comunicarea sub toate formele ei alături de utilizatori. Dacă ne referim la ramura de videochat non-adult, componenta erotică lipsește cu desăvârșire. 

Ce trebuie să știi ca să aplici? Ei bine, un job la un studio de videochat profesionist, precum models4models, va presupune abilități de comunicare și de operare PC și deschidere către a învăța lucruri noi. Stai liniștită, dimensiunile de model nu există, mai importantă fiind o imagine plăcută și o atitudine potrivită. Multe fete au început acest job ca pe un part time care să le permită să iasă mai des cu fetele în oraș și au ajuns să facă o adevărată carieră din el. 

Agent de vânzări 

În mod evident nu ne referim la postul de vânzător la magazinul din colțul străzii, deși nici acela nu necesită experiență anterioară. Agenții de vânzări sunt persoanele care lucrează pentru companii și-și desfășoară activitatea cu precădere la telefon, vânzând produse fie companiilor, fie direct către consumatori. Pentru a aplica pentru o astfel de poziție vei avea nevoie de o diplomă de liceu și de mult entuziasm. 

Acest job se poate dovedi mai dificil, cel puțin la început, din cauza refuzurilor frecvente, dar nu este cazul să te lași descurajat. Va dura o vreme până înveți mersul lucrurilor și dobândești abilitățile necesare de vânzare, negociere și relaționare, dar comisioanele obținute îți vor păstra mai mult ca sigur interesul activ. 

Tu în ce industrie din cele de mai sus te vezi debutând? 

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.