The Sun, înaintea meciului Anglia-România de la EURO U21: „Numele Hagi pe tricoul României va aduce un zâmbet sau poate chiar lacrimi”


Astăzi, înaintea meciului Anglia-România din cadrul grupei C a Campionatului European U21, jurnaliştii de la The Sun i-au dedicat un articol consistent decarului Ianis Hagi, amintind și de celebrul său tată, Gheorghe Hagi.

Astfel, Ianis (Viitorul Constanța) este văzut de englezi drept jucătorul în care naţionala lui Mirel Rădoi îşi pune cele mai multe speranţe la turneul final din Italia şi San Marino.

După ce a înscris deja contra Croaţiei (scor 4-1, pentru România), The Sun l-a comparat cu tatăl său, Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii în anii ’90.

„Să vezi numele Hagi pe tricoul României va aduce un zâmbet sau poate chiar lacrimi pentru fanii de o anumită vârstă. De-a lungul anilor ’90, Gheorghe Hagi a fost unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti ai planetei”, scriu englezii.

Britanicii au amintit și de perioada mai puţin bună a lui Ianis la Fiorentina, atunci când a fost nevoit să se întoarcă la echipa tatălui său, Viitorul Constanța, din cauza puţinelor ocazii de a se sfirma primite.

„Va necesita destulă muncă pentru ca Ianis să devină mai bun decât tatăl său având în vedere şi cele 18 luni dezamăgitoare din cariera sa petrecute la Fiorentina”, scrie The Sun.

Ce spune Ianis Hagi despre tatăl său:

„Tatăl meu a fost, evident, un mare campion și este mentorul meu, dar dacă trebuia să aleg un model, aș alege un sportiv dintr-un alt sport: Stephen Curry (baschet – n.r.). Îmi place foarte mult de el pentru că a reușit în NBA, chiar dacă nimeni nu credea în el, pentru că era mic de statură. Dar, prin munca și dedicarea sa, el a reușit să devină unul dintre cei mai puternici jucători din lume”.

„Faptul că porți numele de familie Hagi pe tricoul tău poartă cu siguranță o anumită presiune. Dar m-am născut cu această presiune, așa că nu este ceva care creeze probleme pentru mine”.

„Bineînțeles, vorbesc cu el atât…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.