Simona Halep – Serena Williams, finala de la Wimbledon. Se joacă sâmbătă, de la ora 16.00. Este 9-1 la general pentru sportiva din SUA. S-a stabilit favorita

Simona Halep și Serena Williams își vor disputa titlul la ediția din 2019 a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, al treilea al sezonului. Cele două se vor înfrunta pentru a 11-a oară în carieră. Partida are loc sâmbătă, la ora 16.00, în direct la Eurosport.

Bookmakerii s-au decis: Serena este favorita în finală, 1,55/2.45!

A cincea finală majoră pentru fata din Constanța

Până la jocul de sâmbătă, Simona Halep a jucat în 4 finale de Mare Șlem în carieră, dintre care a câștigat doar una, anul trecut, la Paris. Finalele jucate sunt cele 3 de la Roland Garros (2014, 2017, 2018) și una de la Australian Open (2018). În finala de la Wimbledon a mai pășit Ilie Năstase, cedând de fiecare dată, în 1972 și în 1976, o dată la Stan Smith, apoi la Björn Borg.

Serena Williams are 7 victorii la Londra

În finală, pe româncă o așteaptă legendara Serena Williams (locul 10 WTA, 37 de ani), mai bună în semifinale decât cehoaica Barbora Strycova (locul 54 WTA, 33 de ani), scor 6-1, 6-3.

Sportiva din SUA s-a impus în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 și în 2016. Scorul duelurilor directe este 9-1 pentru sora cea mica dintre surorile Williams.

Singurul succes al Simonei a venit la Turneul Campionilor, în 2014, în faza grupelor. A fost un uimitor 6-0, 6-2, într-un meci la finalul căreia Serena a declarat că a jucat împotriva unei jucătoare care va deveni lider WTA.

În finala aceleiași competiții, sportiva din SUA și-a luat revanșa, 6-3, 6-0. Ultimul duel s-a scurs la Australian Open 2019, 6-1, 4-6, 6-4 pentru Serena.

”Vreau să câștig un nou turneu de Grand Slam, e un obiectiv pe care mi-l setez în fiecare an. Am câștigat Roland Garros, acum Wimbledon este obiectivul. Sunt încrezătoare că voi avea un sezon bun, chiar dacă ar putea fi un început lent de an din cauza faptului că nu am jucat foarte multe meciuri la finalul acestui sezon”,Simona Halep, în noiembrie 2018,…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.