Sezonul de raliuri 2019. Campionul Tempestini, debut pe terenul rivalului Porcișteanu


Lumea motorsportului este din nou în fierbere. După mai bine de 6 luni de pauză competițională, Campionatul Național de Raliuri Dunlop ia startul în acest weekend cu Raliul Argeșului, etapă care revine în calendar după aproape un deceniu de pauză. Clujeanul Simone Tempestini este și în acest an mare favorit să obțină titlul de campion național absolut.

Învingător anul trecut, pentru a treia oară în carieră, Simone (24 de ani), care e și cel mai tânăr campion național din istorie, pe când avea doar 21 de ani, nu are decât un singur gând în 2019, și anume să își asigure titlul cât mai devreme.

Sportivul de la Napoca Rally Academy a pregătit pentru acest sezon și o surpriză, astfel că va lua startul cu un Hyundai i20, aceeași mașină cu care concurează și în Campionatul Mondial de Raliuri.

„Eram obișnuit ca sezonul să înceapă la Brașov, etapă cu care mă acomodasem excelent și pe care am câștigat-o de fiecare dată din 2015 încoace. Raliul Argeșului e o noutate pentru mine, o provocare și, împreună cu Sergiu Itu, copilotul meu, și echipa tehnică, vrem să facem o figură frumoasă și, bineînțeles, să câștigăm”,a declarat campionul.

Cu siguranță, marele său rival în acest sezon va fi în continuare Vali Porcișteanu, care este originar chiar din Argeș și este deja obișnuit cu traseele ediției din acest an. Vicecampionul din 2018 vine și el cu o noutate, astfel că va concura pe un Citroen C3 R5 în încercarea de a-l detrona pe Simone Tempestini.

Singurul care a reușit să întrerupă hegemonia lui Tempestini din ultimii ani a fost chiar colegul său acestuia de echipă, Bogdan Marișca, marele învingător în sezonul 2017. Locul 3 în ediția trecut, Bogdan pornește cu încredere și în 2019. „Nu voi face sezonul complet, dar împreună cu Sebastian Itu îmi doresc să contribui la titlul pentru echipe și să îi șicanăm cât mai mult, în sensul competitiv, pe…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.