Se încinge lupta pentru șefia FRT. Liviu Ursuleanu: ”Nu-mi e teamă de Ion Țiriac”

Liviu Ursuleanu, 56 de ani, unul dintre cei cinci candidați la funcția de președinte al Federației Române de Tenis (FRT), spune că nu se teme de concurența cu Ion Țiriac.

Noile alegeri au loc pe 19 iunie, iar pe listă se mai află Răzvan Itu, Marius Vecerdea și Ion Țupa. Contestat în instanță, actualul președinte al FRT, George Cosac, face un pas în spate și candidează pentru postul de vicepreședinte.

Patronul clubului Livone București se așteaptă la jocuri de culise: ”Strădaniile FRT-iștilor îmi evocă ”Urzeala tronurilor”. Pare că ultimul episod!”.

Liviu Ursuleanu îl vede pe omul de afaceri de 80 de ani mai degrabă președinte onorific.

”Nu mă tem de concurența cu Ion Țiriac. Dacă și-a găsit timp să-și depună candidatura este onorant! Vârsta și trecutul sportiv îl recomandă, categoric, pentru a fi Președinte de Onoare al FRT.

Dacă vizează funcția de președinte și nu pe cea „de Onoare”, din ambele poziții, domnul Țiriac poate să ajute tenisul romanesc, în aspectele acestuia care țin de competențele FRT. Ar fi o noutate!”, a declarat Liviu Ursuleanu pentru Libertatea.

Liviu Ursuleanu susține că a intrat în cursă convins că poate schimba imaginea FRT:

”Rezultatele actualei conduceri, declarată ilegitimă, fiind emanată de o Adunare Generală ilegală, nu putea fi mulțumitoare în condițiile prestării unui management învechit, torturat de incompetență.

Acum e problema celor chemați să-și dea votul. Cred că e bine că sunt șase candidați! Presupun că toți vor să facă ceva pentru tenis, chiar dacă, până acum unii au stat deoparte. Nu-mi explic de ce n-au intervenit în viața FRT. Până acum, FRT a fost lăsată să se compromită, mai ales privindu-i pe cei care ar fi putut să o facă”.

Liviu Ursuleanu, al doilea din dreapta, a fost coleg de generație cu George Cosac, al doilea din stânga. Ursuleanu a jucat tenis la TCB, la…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.