România este ca și calificată în semifinalele Euro 2019 de tineret. Toate calculele


Naționala de tineret a României este ca și calificată în semifinalele Euro 2019 din Italia și San Marino.

Cu șase puncte și cu golaveraj plus 5 după primele două etape, România este lidera grupei C, la egalitate cu Franța, care are golaveraj plus doi. Cu un egal în ultima rundă, România și Franța merg braț la braț în semifinale.

Asta înseamnă că România ar termina pe locul 1 grupa C, iar Franța ar accede în penultimul act din postura de cel mai bun loc 2, cu 7 puncte.

România se poate califica în semifinale și în cazul unei înfrângeri cu Franța. Depinde însă de rezultatele pe care le vor obține Italia, Spania, Danemarca și Austria în ultima etapă. Toate au câte trei puncte, iar Italia este singura cu golaveraj pozitiv, plus 1.

Practic, tricolorii pot fi calificați înaintea meciului cu Franța, dacă Italia nu învinge Belgia, Spania nu bate Polonia, iar Danemarca și Austria nu câștigă cu Serbia, respectiv Germania.

În cazul în care Italia, Spania, Danemarca sau Austria se impun, iar România pierde cu Franța, cel mai bun loc 2 care merge în semifinale se va decide la golaveraj.

În acest caz, important este ca Italia și Spania să nu învingă Polonia, respectiv Belgia, la mai mult de patru sau cinci goluri. La fel, Danemarca să nu câștige la mai mult de patru goluri cu Serbia, iar Austria să nu bată Germania. Și bineînțeles, România să piardă la limită. Azi ținem pumnii pentru Polonia și Belgia.

Grupa A

Polonia22004-26Italia21013-23Spania21013-43Belgia20023-50

Grupa B

Germania22009-26Danemarca21014-43Austria21013-33Serbia20021-80

Grupa C

ROMÂNIA22008-36Franța22003-16Anglia20023-60Croația20021-50

Criteriile de departajarea în grupele Euro 2019 U21

În faza grupelor, în caz de egalitate de puncte între două sau mai multe echipe, departajarea se va face după următoarele criterii.

1. Puncte obţinute în meciurile directe între echipele…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.