Revoltă la echipa Gaz Metan Mediaș, din cauza banilor. „Ultimul salariu s-a luat în luna ianuarie!”


Fotbaliștii echipei Gaz Metan Mediaș refuză să mai participe la ședintele de pregătire, iar antrenorul Edi Iordănescu nu mai vrea nici el să îi antreneze, chiar dacă se află pe locul 1 în play-out.

Surse din cadrul echipei au dezvăluit că în acest moment jucătorii refuză să mai respecte programul impus de antrenor, câte două antrenamente pe zi, și asta după ce conducerea clubului nu le-a putut plăti acestora salariile restante.
„Ultimul salariu s-a luat în luna ianuarie! Este bătaie de joc și nu mai putem accepta așa ceva! Nu mai vrem să stăm în cantonament, nu mai vrem să facem câte două antrenamente. I-am spus asta și domnului Iordănescu. Vrem să ne primim banii pentru că am muncit. Nu suntem slugi și nu vrem își bată nimeni joc de noi”, a dezvăluit pentru GSP.ro, un fotbalist al Gazului.
Potrivit sursei citate, Edi Iordănescu n-a participat la antrenamentul de ieri al celor de la Gaz Metan și le-a transmis clar tuturor celor din club că nu acceptă să facă compromisuri sau să lucreze cu jumătăți de măsură.

Edward Iordănescu a tras un semnal de alarmă și sâmbătă, înaine de Paște, după victoria 2-0 de la Chiajna.
„Avem un grup care e neplătit din ianuarie, care duminică la ora asta se pregăteşte să facă sărbătorile fără un ban în buzunar, este tragic. Am tăcut, am încercat să mă autocenzurez, dar şi dacă săptămâna viitoare vor persista, probabil că voi ieşi public şi voi spune mai multe lucruri. Ne bucurăm de moment, încercăm să îl prelungim, nu ne este uşor să gestionăm starea de spirit care este contrară cu victoriile pe care le avem şi cu punctele adunate!”, spunea, atunci, Iordănescu jr.
Totuși, clubul are bani în conturi pentru plata salariilor, dar din cauze birocratice ce țin de insolvență oficialii medieșeni nu pot face plăți. Situația salarială a jucătorilor se va rezolva doar atunci când cei de la Fiscul local vor permite acest…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.