Primele declarații ale lui Tudor Băluță, după transferul la Brighton


FC Viitorul şi clubul englez de fotbal Brighton & Hove Albion FC au ajuns, vineri, la un acord pentru transferul mijlocaşului Tudor Băluţă la echipa din Premier League, la care va fi coleg cu atacantul Florin Andone, au anunţat cele două grupări pe site-urile oficiale.

Băluţă este jucătorul formaţiei engleze, dar va evolua până la finalul acestui sezon, sub forma de împrumut, la FC Viitorul. În vârsta de 19 ani, Tudor Băluţă a fost, conform InStat, cel mai bun mijlocaş defensiv Under-21 din Liga 1 în 2018, iar în acest sezon a marcat două goluri pentru FC Viitorul.

Tudor Băluţă (19 ani) a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Brighton, englezii plătind 3 milioane de euro pentru transferul său.

”Sunt foarte fericit să fiu aici – e o zi mare pentru mine şi aceasta este cea mai importantă decizie pe care am luat-o până acum. Sunt foarte fericit şi abia aştept să revin la vară. Am ales clubul pentru facilităţile pe care le are, pentru baza de antrenament, staff, echipă, stadion, totul este incredibil şi cred că am luat decizia potrivită”, a declarat Băluţă pentru site-ul clubului din Albion.

”Dintotdeauna visul meu a fost să joc în Anglia şi sunt foarte aproape să mi-l îndeplinesc. Aştept cu nerăbdare să joc pentru Brighton”, a mai spus internaţionalul român, care poate juca atât în faţa fundaşilor, cât şi în linia defensivă.

”Mereu am urmărit Premier League, iar fotbalul de aici este uluitor – există multă calitate şi fotbalişti foarte buni, echipele joacă un fotbal extraordinar şi sunt tot timpul meciuri imprevizibile, e foarte frumos şi sunt nerăbdător să joc aici”, a mai spus Băluţă, care a început să practice fotbalul la Școala de Fotbal Gheorghe Popescu din Craiova.

”Sunt un jucător versatil, care poate juca atât la mijloc, cât şi în apărare, pentru mine e important să cresc cât pot de mult. Vreau să ajut echipa cât pot”, a adăugat Tudor…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.