Naționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele de la Turul de Elită

Joi, 6 decembrie, la Nyon, au avut loc tragerile la sorți pentru Tururile de Elită ale reprezentativelor U17 și U19. 

- Advertisement -

România U17 va face parte din grupa 1, alături de Italia, Austria și Turcia. Meciurile se vor disputa în Turcia, Antalya, conform următorului program:

20 martie 2018: Italia – Turcia, România – Austria
23 martie 2018: Italia – România, Austria – Turcia
26 martie 2018: Italia – Austria, Turcia – România

“Avem șanse să ne calificăm la Campionatul European. Nu mă sperie niciun adversar, obiectivul nostru este să mergem la turneul final. Îi vom studia foarte bine pe toți pentru ca la ora Turului de Elită să fim pregătiți pentru toate cele trei finale pe care le vom avea de disputat”, a declarat Daniel Mogoșanu, selecționerul României U17, potrivit site-ului frf.ro.

La turneul final găzduit de Irlanda, în perioada 3-19 mai 2019, se vor califica echipele clasate pe primul loc și cele mai bune 7 ocupante ale pozițiilor secunde.

Tricolorii U19 au fost repartizați în Grupa 1, alături de Irlanda, Rusia și Azerbaidjan. Gazda grupei va fi Rusia, meciurile urmând a se disputa în zona Krasnodar/Soci, în perioada 20-26 martie, conform următorului program:

20 martie: Irlanda – România, Azerbaidjan – Rusia
23 martie: Irlanda – Azerbaidjan, Rusia – România
26 martie: Rusia – Irlanda, România – Azerbaidjan

La Campionatul European Under 19, care se va disputa în Armenia, în perioada 14-27 iulie 2019, se vor califica câștigătoarele celor 7 grupe, cărora li se alătură țara-gazdă.

În mandatul lui Răzvan Burleanu, început în 2014, nu a fost obținută nicio calificare la turneul final Euro.

Tot joi au fost stabilite și grupele de calificare pentru următoarele generații U17 și U19.

Naționala pregătită de Adrian Văsâi, formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2003, va face parte din Grupa 10 a calificărilor, alături de Rusia, Elveția și San Marino….

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.