Înmormântarea lui Emiliano Sala. Funeraliile au loc sâmbătă, la Progreso, în Argentina


Corpul neînsufleţit al fotbalistului va fi repatriat vineri în Argentina, a anunţat primarul oraşului Progreso, în care a crescut atacantul. Funer

Fundaşul central Nicolas Pallois, prieten apropiat al lui Emiliano Sala, şi Loic Morin, secretarul general al clubului FC Nantes, la care activează şi portarul român Ciprian Tătăruşanu, vor reprezenta gruparea franceză de fotbal la funeraliile atacantului argentinian, sâmbătă, la Progreso, a anunţat antrenorul Vahid Halilhodzic, citat de AFP.

Nicolas Pallois nu va disputa meciul de campionat de sâmbătă cu AS Monaco, din cadrul etapei a 26-a din Ligue 1, a mai spus antrenorul.

Atacantul argentinian Emiliano Sala (28 ani) a dispărut pe 21 ianuarie, alături de pilotul David Ibbotson, la bordul unui avion de turism, deasupra Canalului Mânecii. Sala se deplasa în Ţara Galilor, după ce se transferase la Cardiff City de la Nantes, unde jucase timp de trei sezoane. Corpul său a fost recuperat după două săptămâni din epava avionului aflată la o adâncime de 67,7 metri, dar cel al pilotului David Ibbotson (59 ani) nu a fost găsit încă.

Corpul neînsufleţit al fotbalistului va fi repatriat vineri în Argentina, a anunţat primarul oraşului Progreso, în care a crescut atacantul.

Emiliano Sala a fost identificat după amprente. Ce s-a descoperit la autopsie

Post-ul Înmormântarea lui Emiliano Sala. Funeraliile au loc sâmbătă, la Progreso, în Argentina apare prima dată în Libertatea.ro.

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.