FOTO| Simona Halep a făcut senzație la aniversarea clubului lui Țiriac. A purtat o rochie superbă

Simona Halep a participat la evenimentul organizat de Ion Țiriac cu ocazia aniversării a 5 ani de la deschiderea Stejarii Country Club din București. Numărul 1 mondial, care se antrenează la baza lui Țiriac atunci când este în Capitală, a făcut senzație cu rochia de seară pe care a purtat-o.

Halep a ales să îmbrace o rochie lungă, până în pământ, foarte simplă în partea de jos, cu o talie aplicată care îi punea în evidență abdomenul perfect. În partea de sus, o mână era goală, iar pe cealaltă avea o mânecă lungă din dantelă neagră.

- Advertisement -

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a fost în centrul atenției la evenimentul la care au participat pe lângă Horia Tecău și Marius Copil băieții care se antrenează și ei la baza lui Țiriac, și Ilie Năstase, dar și Boris Becker, neamțul pe care milionarul român la manageriat pe perioada carierei de jucător și cu care a rămas foarte apropiat.

Simona Halep își petrece această perioadă în România și va petrece sărbătorile de iarnă în țară pentru prima dată după mai mulți ani.

Primul mare test al sezonului viitor este turneul de la Australian Open, 14-27 ianuarie 2019.

Liderul WTA, fără antrenor full-time, participă la diverse acțiuni promoționale și își onorează contractele pe care le are în derulare.

Foto: Instagram

Citește și: Prințesa „Regelui”! Gică Hagi, cu ochii în lacrimi după ce și-a văzut fiica pe scenă. Kira a jucat-o magistral pe Martha Bibescu

 

Post-ul FOTO| Simona Halep a făcut senzație la aniversarea clubului lui Țiriac. A purtat o rochie superbă apare prima dată în Libertatea.ro.

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.