FOTO | Gestul superb al internaționalului suedez Victor Lindelof: i-a făcut cea mai mare bucurie unui puști de 8 ani suferind


Gestul superb al internaționalului suedez Victor Lindelof: fotbalistul de la Manchester United și Maja, soția lui, l-ai invitat pe puștiul Noe, 8 ani, și pe familia lui să viziteze  Old Trafford.

Noah Azari suferă de diagnosticul rar al VACTERL Association. El are defecte din naștere care îi afectează diferite părți ale corpului. Termenul VACTERL este un acronim în limba engleză: (V) – pentru anomalii vertebrale; (A) – pentru atrezie anală; (C) – defecte cardiace ; (T) – anomalii traheale incluzând fistula traheoesofagiană; (E) – atrezie esofagiană; (R) – anomalii renale și radiale; (L) – anomalii ale membrelor. Cauza exactă pentru VACTERL este necunoscută: cele mai multe cazuri apar la întâmplare, fără nici un motiv aparent. Tratamentul poate include intervenția chirurgicală pentru a remedia defectele la naștere, urmată de administrarea unui tratament pe termen lung.

Viața lui Noah se împărțea între familia și spital – cel puțin o oră de tratament zilnic, iar dorința lui cea mai aprigă era să ajungă pe stadionul echipei sale preferate, Manchester United.

Noah a fost invitat de familia Lindelof pe Old Trafford. Puștiul curajos, introdus de fundașul ”diavolilor”, s-a întâlnit cu Mata, Phil Jones, Eric Bailly ori Ashley Young, căpitanul lui United. A făcut poze și a luat autografe.

„A fost cea mai frumoasă zi din viața mea, nu poate altceva mai bun”, a spus Noah, pentru Aftonbladet.

Copilul, tatăl său și sora lui, Louis, au și asistat la meciul United – Fulham (4-0, 8 decembrie), pe care l-au urmărit din loja VIP din ”Teatrul viselor”.

Maja Nilsson Lindelöf, soția fotbalistului, a fost cea care a aranjat totul în avans.

”Maja și Victor sunt oameni atât de calzi. Când am stat împreună cu ei, am uitat că stăteam cu … celebrități. Victor a făcut un efort uriaș pentru noi”, a afirmat tatăl Sadjad Azari.

Citiți și Meciul Suedia – România se dispută la Stockholm….

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.