Fostul antrenor Ion Sdrobiș analizează noul campionat, care începe vineri. ”Viitorul, campioană”

”Profesorul” Ion Sdrobiș, 73 de ani, fost antrenor la Oțelul Galați, U Cluj sau Dacia Brăila, se așteaptă ca lupta pentru titlu să se dea tot între CFR Cluj, campioana ultimelor două ediții, FCSB, Universitatea Craiova și Viitorul.  

Viitorul este favorita lui Sdrobiș. ”Aș vrea ca echipa lui Hagi să câștige iar campionatul. Măcar Gică crește niște copii, care practică un fotbal plăcut, dar care trebuie să se apere mai bine”, a explicat cel poreclit ”Părintele”, pentru Libertatea.

Ion Sdrobiș a ajuns cu Dacia Brăila în finala Cupei României 1993, pierdută cu Universitatea Craiova

Tehnicianul băcăuan, retras la Târgu Ocna, a continuat amar: ”Craiova se laudă că ia titlu, CFR Cluj e abonată, dar, din păcate, nu avem perspective europene. Dan Petrescu pune accent pe defensivă și se mulțumește să câștige cu 1-0. Cu Astana n-a mers, iar acum are probleme cu calificarea”.

Sdrobiș nu o vede bine pe FCSB nici sezonul acesta: ”Becali bate câmpii an de an. Aduce și dă afară jucători și antrenori. Stă cu Biblia-n mână, și face păcate. Singurul lucru bun e că investește în fotbal. De pierdut, nu pierde. Bagă un leu și scoate trei”.

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali FOTO: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Fostul antrenor crede că Eugen Neagoe și Edi Iordănescu vor reuși să ducă în play-off Dinamo, respectiv Gaz Metan Mediaș.

”Am încredere în Eugen Neagoe, care a învățat multe de la Victor Pițurcă. În schimb, nu am încredere în Ionuț Negoiță, pe care nu-l înțeleg ce-a fost în capul lui când s-a băgat în fotbal.

În ceea cel privește pe Edi Iordănescu îl văd sigur în play-off. Copilul urcă frumos în meseria de antrenor. Nu acceptă compromisuri. Vorbesc des cu el și îl felicit mereu când ia decizii bune”, a precizat ”Profesorul”.

Edward Iordănescu a refuzat FCSB și a rămas antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.