Finala Campionatului Mondial al cluburilor 2018. Real Madrid – Al Ain se joacă sâmbătă, de la 18.30 (TVR 1)

Campioană la trei din ultimele patru ediții ale acestei competiții, Real Madrid este pe punctul de a bate un nou record, „galacticii” fiind mari favoriți și în finala cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite).

- Advertisement -

Este a patra oară când o echipă din afara Europei sau a Americii de Sud ajunge în finala Campionatului Mondial al cluburilor, însă palmaresul este unul dezastruos, Mazembe, Raja Casablanca și Kashima Antlers pierzând la cel puțin câte două goluri diferență duelurile cu Internazionale Milano, Bayern Munchen și Real Madrid.

Sâmbătă, pe 22 decembrie, avem, de la 15.30, ora României, duelul dintre Kashima Antlers și River Plate, din meciul pentru locul 3, iar de la 18.30, ora României, avem marea finală dintre Real Madrid și Al Ain.

Dintre echipele prezente, doar Real a câştigat CM al cluburilor, în 2014, 2016 şi 2017.

Actul de naştere al CM al cluburilor s-a semnat în 1993, la Las Vegas, la congresul FIFA, şi a fost o idee prezentată de patronul de atunci al lui AC Milan, Silvio Berlusconi.

De atunci şi până în prezent s-au jucat 14 ediţii, prima în 2000. Cluburile învingătoare sunt: Real Madrid şi FC Barcelona de trei ori, Corinthians 2, Sao Paolo, Internacional, Bayern Munchen, AC Milan, Inter şi Manchester United.

Meciurile sunt la TVR 1 și la TVR HD

Rezultate
Semifinale
Real Madrid – Kashima Antlers 3-1
River Plate – Al Ain 2-2, 4-5 după loviturile de departajare

Meciul pentru locurile 5-6
Esperance Tunis – Guadalajara 1-1, 6-5 după loviturile de departajare  Preliminarii
Al Ain – Esperance Tunis 3-0
Kashima Antlers – CD Guadalajara 3-2
Al Ain – Wellington 3-3, 4-3 după lovituri de departajare Campionatul Mondial al cluburilor 2018. Finala e Real Madrid – Al Ain

Post-ul Finala Campionatului Mondial al cluburilor 2018. Real Madrid – Al Ain se joacă sâmbătă, de la 18.30 (TVR 1) apare prima dată în Libertatea.ro.

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.