De ce să citești cărți din domeniul psihologiei

Psihologia este domeniul care se ocupă cu analiza minții și comportamentului uman: funcții și procese mentale, gânduri, emoții, conștiință, personalitatea umană. Acesta este motivul pentru care există foarte multe cărți de psihologie, dintre cele mai diverse și mai interesante.

 

În decursul timpului s-a vorbit despre psihologie aplicată, psihologie experimentală, psihanaliza, psihologie de cuplu, psihologie socială. Psihologia poate să pară un domeniu complicat, în mod cert este unul complex, fie și pentru că până acum oamenii de știință nu cunosc totul despre mintea umană sau despre resorturile intime care stau la baza comportamentului nostru de fiecare zi.  

 

Psihologia se află peste tot, în toate acțiunile noastre: cine ești, cum vei fi în viitor, cum interacționezi cu familia, prietenii, străinii. Psihologia te poate ajuta să afli răspunsul la toate aceste întrebări. Iată câteva motive pentru care ar trebui să citești cărți de psihologie:

 

  • te ajută să înțelegi ființa umană: adică să înțelegi ce anume te face să funcționezi și de ce acționezi într-un anume fel și nu în altul. 
  • oferă răspunsuri pe care le căutai: te ajută să te descoperi, să-ți îmbunătățești aptitudinile și să identifici metode prin care poți depăși obstacolele care se ivesc în viață.
  • psihologia te ajută să te înțelegi mai bine pe tine: pe măsură ce înveți cum comportamentu tău este influențat de societate și cultură, vei căpăta o înțelegere mai profundă a influențelor multiple care au efect asupra vieții tale.
  • psihologia îți oferă o mai bună înțelegere a metodelor de cercetare: dacă înțelegi fundamentele metodelor de cercetare psihologică vei ajunge să înțelegi multe situații pe care le întâlnești în cărți, reviste, emisiuni de televiziune, sau filme. Cu cât vei avea mai multe cunoștințe de psihologie, cu atât vei reuși cu mai mare ușurință să distingi ficțiunea de adevăr. 
  • cunoștințele de psihologie te ajută să înțelegi mai bine oamenii din jurul tău: data viitoare când cineva se comportă într-un anume fel, îți va fi mai ușor să înțelegi influențele și motivațiile din spatele acțiunii sale.
  • psihologia te ajută să devii un mai bun comunicator: studiul emoțiilor, limbajului, limbajul corpului te pot ajuta să dobândești abilități de comunicare interpersonale. Dacă înveți mai multe despre aceste lucruri, vei înțelege mai bine pe ceilalți oameni și ce încearcă ei, de fapt, să transmită.
  • psihologia te poate ajuta în viitoarea ta carieră: desigur, există foarte multe cariere în domeniul psihologiei, dar este mai mult decât atât, studiul psihologiei te poate ajuta să începi o carieră de succes și în alte domenii, pentru că înțelegi mai bine și mai repede oamenii, situațiile, cerințele, felul în care funcționează echipa de lucru. De exemplu, dacă vrei să fii manager, înțelegerea comportamentului uman îți pot îmbunătăți abilitatea de a conduce și interacționa cu angajații tăi.
  • câștigi o mai mare cunoaștere a dezvoltării umane în toate perioadele vieții: atunci când înțelegi felul în care oamenii se dezvoltă pe parcursul vieții și cum evoluează este mai ușor să înțelegi comportamentul copiilor din viața ta, dar și pe părinții tăi mai în vârstă. De asemenea, capeți o înțelegere mai corectă asupra propriei experiențe de viață, pe măsură ce întâlnești noi provocări și oportunități. 
  • psihologia te ajută să ai o altă înțelegere a afecțiunilor mentale: deși s-ar putea să nu vrei să devii un psihoterapeut, studiul psihologiei te poate ajuta să înțelegi mai bine felul în care stările psihologice sunt diagnosticate și tratate. Ai prilejul să descoperi de asemenea cum să-ți sporești sănătatea mentală, cum să reduci stresul și cum să trăiești o viață mai fericită și mai sănătoasă. 

 

Psihologia poate fi distractivă și fascinantă: de la iluziile optice care intrigă și care îți arată cum poate funcționa creierul, la experimentele șocante care îți arată ce sunt în stare să facă oamenii pentru a se supune unei autorități, este întotdeauna uimitor și fascinant să înveți despre mintea umană și despre multitudinea de comportamente umane.

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.