Adrian Mutu, inclus de FRF pe lista starurilor EURO 2020 la București. ”Este o mare presiune”


Fostul fotbalist Adrian Mutu a fost prezent, vineri, la Arena Națională, acolo unde a avut loc evenimentul în cadrul căruia a fost prezentat trofeul Henri Delaunay, care va fi decernat câştigătoarei Campionatului European de fotbal din 2020.

Adrian Mutu, în prezent antrenor la echipa de tineret a clubului Al-Wahda (Emiratele Arabe Unite), le ține pumnii strânși tricolorilor: ”Este o mare presiune pentru că va trebui să ne ridicăm la nivelul acestei competiţii. Trebuie să fim foarte organizaţi şi să facem totul ca la carte. Sper din tot sufletul ca naţionala României să aibă posibilitatea de a lupta pentru trofeul EURO 2020. Ar fi fost fantastic să am şi eu ocazia să joc la un Campionat European în ţară. Sper ca actuala generaţie să poată juca în România şi să aibă rezultate foarte bune. Îmi plac mai mulţi jucători din actuala generaţie, Mitriţă, Stanciu, Bancu, Puşcaş, Chipciu… Dar cel mai important e ca toţi băieţii să se concentreze, să dea sută la sută pentru că ar fi un moment unic pentru ei această calificare”.

„Sper să aibă ocazia de a onora tricoul echipei naţionale şi de a ne reprezenta la Campionatul European. România ar arăta mult mai bine dacă ar reuşi calificarea. Eu cred că un Campionat European este mult mai puternic decât Cupa Mondială, pentru că echipele sunt mult mai bune. Le urez multă baftă băieţilor şi sper să se califice la turneul final”, a adăugat fostul căpitan al naţionalei României, citat de Agerpres.

Adrian Mutu nu crede că Alexandru Mitriţă şi Nicolae Stanciu au greşit atunci când s-au transferat în campionatul Statelor Unite ale Americii, respectiv în Arabia Saudită.

„Mitriţă şi Stanciu nu au renunţat prea repede la fotbalul european. Au plecat în două campionate foarte puternice, peste cel din România. Iar dacă vorbim despre nivelul financiar, eu consider că nu e nimic rău că ei îşi pun viaţa la punct. Au plecat la…

Citeste continuarea AICI

Citeste si

Scrie un raspuns

Adresa de mail nu va fi publicata.